Complete the form below to create your account
Mandatory data.
We'd love to keep you up to date regarding news, offers and personalised updates from the community. All information on data processing, your rights, objection and analyses can be found here.
*For further information on data processing including behavioral tracking and retention periods as well as your rights regarding the processing of your personal data please refer to our Privacy Notice and Cookie Policy. If you no longer wish to receive our email-marketing you can withdraw you consent at any time and free of charge by clicking here. You can unsubscribe the newsletter also by clicking on the unsubscribe link at the end of each newsletter. Please note that your withdrawal of consent shall not affect the lawfulness of processing based on your consent before its withdrawal.
All members get access to exclusive benefits:
The country you have selected, ,
In case that you want to change the Country: all services, payments, invoicing (VAT Taxes included) and logistics will be in line with the defined workflow in .
You can change your personal data at anytime you want under MySettings in your MyOMSYSTEM account.
In case that you have an open repair, we don't recommend to change the Country and address until this is closed.
pentru Europa, Rusia, Orientul Mijlociu și Africa
Noi, la OM Digital Solutions GmbH, luăm foarte în serios confidențialitatea și siguranța datelor dumneavoastră cu caracter personal. Așadar, vă punem la dispoziție această Declarație privind confidențialitatea cu scopul de a vă oferi, în mod transparent, informații privind Reglementarea (UE) 2016/679 a Parlamentului și Consiliului European din 27 aprilie 2016 (Regulament general privind protecția datelor al Uniunii Europene, „GDPR”). În prezenta Declarație privind confidențialitatea explicăm ce date colectăm în timpul vizitării și utilizării paginilor noastre web și a serviciilor online, precum și modul în care procesăm aceste date. Vă rugăm să rețineți faptul că, atunci când utilizați serviciilor noastre online, este posibil să vă oferim notificări suplimentare cu privire la modul în care procesăm datele dumneavoastră cu caracter personal, în contextul specific al serviciului respectiv (de ex. dacă aplicați online la un post în cadrul companiei noastre). Această Declarație generală privind confidențialitatea completează celelalte notificări și nu are scopul de a le înlocui.
În secțiunile ce urmează vă informăm cu privire la:
• Cine este operatorul care procesează datele dumneavoastră cu caracter personal?
• Ce date cu caracter personal ale dumneavoastră procesăm?
• Cum procesăm datele dumneavoastră cu caracter personal?
• Cât timp păstrăm datele dumneavoastră cu caracter personal?
• Cum protejăm datele dumneavoastră cu caracter personal?
• Cui transferăm, la nivel internațional, datele dumneavoastră cu caracter personal?
• Care sunt drepturile dumneavoastră privind confidențialitatea?
• Cum ne puteti contacta.
• Actualizări la prezenta declarație privind confidențialitatea.
Cine este operatorul care procesează datele dumneavoastră cu caracter personal?
În prezenta declarație privind confidențialitatea „OMDS”, „noi” și „noastră” se referă la toate companiile, sucursalele și filialele grupului OM Digital Solutions GmbH care au sediul în Europa, Rusia, Orientul Mijlociu și/sau Africa și care procesează datele dumneavoastră cu caracter personal, în baza acestei declarații de confidențialitate. În ceea ce priveste datele dumneavoastră cu caracter personal, operatorii datelor cu caracter personal vor fi respectivele entități OMDS cu care intrați în contact. Datele de contact ale fiecărei entități OMDS pot fi găsite la aici.
Atunci când procesăm datele dumneavoastră cu caracter personal în timpul vizitei pe una dintre paginile noastre web, enitatea care procesează datele cu caracter personal este specificată în editura respectiv. Tot aici puteți găsi datele de contact ale entității operatoare.
Pentru a contacta operatorul nostru care procesează datele cu caracter personal, vă rugăm să trimiteți un e-mail la adresa data-protection@om-digitalsolutions.com.
Paginile noastre web pot include link-uri către paginile web ale companiilor din grupul OMDS care nu se află în regiunea Europa, Rusia, Orientul Mijlociu, Africa sau către alte părți terțe. Accesarea acestor link-uri poate permite operatorului respectivelor pagini web să colecteze date cu caracter personal despre dumneavoastră. Vă rugăm să rețineți faptul că nu avem control asupra procesării datelor dumneavoastră cu caracter personal pe aceste pagini web. Pentru a afla cum vor fi procesate datele dumneavoastră pe aceste pagini web, vă rugăm să consultați declarația privind confidențialitatea furnizată pe respectivele pagini web.
Ce date cu caracter personal ale dumneavoastră procesăm?
Este posibil să colectăm, utilizăm, stocăm și transferăm diferite tipuri de date cu caracter personal. Categoriile de date cu caracter personal pe care le putem procesa în ceea ce vă privește:
Date de contact precum titlu, prenume, nume, data nașterii, funcția și alte date de identificare, împreună cu adresa, adresele de e-mail și numerele de telefon.
Date de client inclusiv orice date personale pe care le primim în legătură cu și în urma furnizării serviciilor noastre unui client (pe lângă datele de contact). Aceste date cu caracter personal variază în funcție de situație și depind, mai ales, de calitatea dumneavoastră fie de client individual, fie de reprezentant al unei companii. Dacă sunteți client individual, putem procesa informații despre comenzile pe care le plasați la noi, în special despre produsele achiziționate, detaliile contului bancar, numărul de asigurare socială sau codul de înregistrare fiscală (dacă este cazul) sau informații privind bonitatea. Pentru a vă înregistra la un anumit serviciu, va trebui probabil să ne furnizați informații mai specifice, precum ocupația dumneavoastră sau limba. Atunci când clientul nostru este o comapanie, reținem, de obicei, date cu privire la persoanele de contact importante și alți angajați din cadrul companiei respective, inclusiv informații privind implicarea lor într-o situație sau tranzacție. Acestea pot include informații suplimentare privind poziția angajaților, departamentul sau domeniul de activitate în cadrul companiei.
Datele comerciale includ date utilizate la conectarea în rețea și dezvoltarea afacerii, precum și preferințele dumneavoastră comerciale și de comunicare. Acestea pot include, mai ales, interese și preferințe privind produsele pe care le achiziționați și serviciile și evenimentele la care vă înregistrați.
Datele de profil includ orice date pe care ni le furnizați în mod voluntar asociate contului dumneavoastră MyOMSYSTEM (pe lângă datele de contact, client și datele comerciale). Aceste date cu caracter personal variază în funcție de situație dar pot include informații precum informații biografice, fotografii ale dumneavoastră, fotografii realizate de dumneavoastră, informații din meta-datele fotografiilor pe care le-ați realizat, persoanele de contact din comunitate și activitățile în cadrul comunității, precum interacțiunile sociale cu moderatorii MyOMSYSTEM sau alți membri MyOMSYSTEM și/sau înregistrarea/participarea la evenimente. În anumite cazuri, pot include și categorii speciale de date, ca de exemplu dacă ați specificat religia sau originea etnică sau date privind sănătatea.
Date tehnice inclusiv adrese de protocol internet (IP), datele dumneavoastră de autentificare, tipul de browser și versiunea, fusul orar și locația, limba browser-ului, tipurile de plug-in din browser și versiunile, sistemul de operare și alte date tehnice de pe dispozitivele pe care le utilizați pentru a accesa paginile noastre web, precum și ora și data accesării. Acestea pot include, de asemenea, informații despre modul în care utilizați paginile web și serviciile noastre.
Cum procesăm datele dumneavoastră cu caracter personal?
În secțiunile următoare, vă vom explica cum procesăm datele dumneavoastră cu caracter personal atunci când:
• Vizitați una dintre paginile noastre web.
• Comandați din magazinul nostru online sau de la service-ul de reparații online.
• Vă înregistrați pentru repararea unui produs.
• Utilizați platforma comunității MyOMSYSTEM.
• Folosiți platforma noastră Test & WOW.
• Ne contactați.
• Vă abonați la buletinul nostru informativ.
În secțiunile respective, explicăm, de asemenea, în ce scopuri procesăm datele dumneavoastră și care este temeiul legal în baza căruia le procesăm.
Vizitarea uneia dintre paginile noastre web
De fiecare dată când vizitați una dintre paginile noastre web, sistemul nostru colectează automat date tehnice de la sistemul dumneavoastră informatic și le stochează în fișiere jurnal, în sistemul nostru. Acest lucru este necesar pentru funcționarea paginii web. Pentru a putea afișa pagina web pe computerul dumneavoastră, sistemul nostru trebuie să salveze temporar adresa dumneavoastră IP. Stocarea în fișiere jurnal susține funcționalitatea paginii web. Datele care sunt necesare doar pentru funcționalitatea paginii web vor fi sterșe după încheierea sesiunii respective. De asemenea, utilizăm datele dumneavoastră tehnice pentru a ne optimiza pagina web și pentru a îmbunătăți securitatea sistemelor noastre de tehnologie a informației. În cazul unui atac cibernetic, este posibil să furnizăm aceste date autorităților în scopul procedurilor penale. Datele colectate de fișierele jurnal pe server nu sunt utilizate astfel încât să fie direct asociate cu dumneavoastră și nu vor fi utilizate în scopuri comerciale, în acest context. Temeiul legal pentru procesarea datelor cu caracter personal, în maniera descrisă mai sus, este Art. 6 (1) 1 lit. f din GDPR. Interesele noastre legitime sunt de a ne administra și îmbunătăți paginile web și serviciile online, care sunt de mare importanță în dezvoltarea și operarea activității noastre comerciale și de a menține securitatea rețelei.
De asemenea, utilizăm cookies pe paginile noastre web. Pentru informații privind utilizarea cookies, vă rugăm accesați Politica privind cookies .
Comandarea din magazinul nostru online sau de la service-ul de reparații online
Atunci când comandați din magazinul nostru online sau de la service-ul de reparații online, procesăm anumite date de contact și date de client. Modul în care procesăm datele dumneavoastră depinde dacă plasați comanda în calitate de client înregistrat sau utilizând funcția „comandă în calitate de vizitator”. Dacă plasați comanda utilizând funcția „comandă în calitate de vizitator”, trebuie să furnizați anumite date de contact într-o interfață de introducere a datelor, pentru ca noi să putem procesa comanda. Informațiile obligatorii sunt marcate corespunzător. Folosind aceste date, creăm un cont de client intern în sistemul nostru central de procesare pentru comanda dumneavoastră. În acest cont, stocăm datele dumneavoastră de contact și datele de client necesare pentru executarea contractului. Dacă plasați comanda în calitate de client înregistrat, autentificându-vă în contul dumneavoastră personal, comanda va fi asociată datelor din contul dumneavoastră personal. În acest caz, vom utiliza datele de contact pe care ni le-ați furnizat în contul dumneavoastră personal, pentru a procesa comanda.
Vă rugăm să rețineți faptul că, pentru a putea utiliza magazinul nostru online în calitate de client înregistrat, trebuie să creați un cont MyOMSYSTEM, cu date de autentificare personale. Pentru mai multe informații privind modul în care procesăm datele dumneavoastră în acest scop, vă rugăm să consultați secțiunea „Înregistrare cont MyOMSYSTEM”. Dacă adresa dumneavoastră de e-mail este deja asociată unui cont MyOMSYSTEM în momentul registrării în magazinul nostru online, va trebui să utilizați datele dumneavoastră de autentificare MyOMSYSTEM pentru a vă înregistra.
În magazinul nostru online, punem la dispoziție diferite metode de plată, în funcție de locația selectată. Plata este procesată prin intermediul unui furnizor de servicii de plată, pentru toate metodele de plată. Pentru a afla ce metode de plată sunt disponibile în țara dumneavoastră și care este furnizorul de servicii de plată care procesează plata dumneavoastră, vă rugăm să consultați termenii și condițiile generale specifice țării, din subsolul magazinului nostru online.
În funcție de metoda de plată pe care o selectați, este posibil să transmitem anumite informații privind plata, în special suma de plată, furnizorului de servicii de plată care asigură metoda de plată selectată. Furnizorul procesează informațiile transmise și, dacă este necesar, colectează date suplimentare, asumându-și responsabilitatea, în scopul procesării plății dumneavoastră. Acest lucru poate include o verificare a creditului. În acest context, furnizorul respectiv de servicii este considerat operatorul care procesează datele dumneavoastră cu caracter personal. Vom fi notificați de către furnizorul de servicii de plată cu privire la realizarea plății, acest lucru fiind necesar pentru finalizarea comenzii dumneavoastră.
Furnizorii de servicii de plată cu care colaborăm sunt:
Adyen N.V., Simon Carmiggeltstraat 6-50, NL- 1011 DJ Amsterdam, Olanda
https://www.adyen.com/policies-and-disclaimer/privacy-policy
Klarna Bank AB (publ), Sveavägen 46, SE-111 34 Stockholm, Suedia
https://cdn.klarna.com/1.0/shared/content/legal/terms/0/en_gb/privacy
PayPal (Europe) S.a.r.l. et Cie, S.C.A. 22-24 Boulevard Royal, L-2449 Luxemburg
https://www.paypal.com/de/webapps/mpp/ua/privacy-full?locale.x=en_DE
Currence Holding B.V., Gustav Mahlerplein 33-35, NL-1082 MS Amsterdam, Olanda
https://www.ideal.nl/en/disclaimer-privacy-statement/
PayPro SA, ul. Kanclerska 15, PL-60-327 Poznań, Polonia
https://www.przelewy24.pl/eng/privacy-policy
Cu excepția Adyen, utilizarea metodelor de plată respective presupune să încheiați un contract separat cu furnizorul de servicii respectiv. Pentru mai multe informații cu privire la modul în care datele dumneavoastră sunt procesate de acești furnizori de servicii, vă rugăm să consultați declarațiile acestora privind confidențialitatea.
Vă rugăm rețineți faptul că, atunci când selectați opțiunea „achiziționează pe cont” sau „plata în rate”, vom transfera toate datele dumneavoastră de contact, inclusiv data nașterii și numărul de telefon, precum și datele de client referitoare la comanda dumneavoastră (în special articolele comandate, prețul, data comenzii) către furnizorul de servicii de plată Klarna Bank AB (pupl). Deoarece aceste metode de plată impun încheierea unui contract de împrumut separat cu Klarna Bank AB (pupl), veți fi supus unei verificări a identității și solvabilității cu scopul de a preveni posibilele neplăți și a respecta prevederile legale privind prevenirea spălării de bani și protecția minorilor.
În acest scop, datele dumneavoastră cu caracter personal vor fi stocate și procesate de o agenție de credit, precum SCHUFA Holding AG, Infoscore Consumer Data GmbH (ICD), Creditreform Boniversum GmbH, Deltavista GmbH și/sau Bürgel Wirtschaftsinformationen GmbH & Co. KG (BWI). Pe baza acestor informații, va fi determinată o probabilitate statistică a nerespectării plăților, pe baza procedurilor matematice statistice recunoscute științific, denumite punctaj de bonitate. În plus, un calcul de similaritate, exprimat în procente, poate fi utilizat pentru a determina dacă identitatea dumneavoastră se află în baza de date a agenției de credit și pentru a vă verifica vârsta. Dacă verificarea solvabilității și identității este negativă, sistemul magazinului nostru nu vă va pune la dispoziție metodele de plată „achiziționează pe cont” sau „plata în rate”. Vă rugăm să rețineți că această decizie se bazează exclusiv pe un sistem de decizie automat, efectuat de agenția de credit contractată de noi. Rezultatul nu este verificat suplimentar de către un angajat. Domeniul de aplicare al punctajului de bonitate și deciziei automate este limitat exclusiv la situația în care vă putem oferi sau nu metodele de plată „achiziționează pe cont” sau „plata în rate”.
Atunci când selectați aceste metode de plată, vă solicităm acordul explicit pentru a efectua verificarea solvabilității și identității prin procesul de decizie automat, care va fi realizat în baza art. 6 (1) 1 lit. a din GDPR. Vă puteți retrage oricând acordul, trimițând un e-mail la adresa data-protection@om-digitalsolutions.com. Vă rugăm să rețineți faptul că retragerea acordului se aplică doar procesării ulterioare și nu afectează legalitatea procesării efectuate în baza acordului dumneavoastră anterior retragerii acordului.
În afară de asta, procesăm datele solicitate la plasarea comenzii și de-a lungul relației contractuale în scopul încheierii și executării contractului, în special în scopul livrării și achitării plății. Deoarece aceste date sunt necesare pentru executarea unui contract în care sunteți parte, articolul 6, paragraful 1 b) din GDPR servește ca temei legal, în cazul în care plasați comandă ca persoană fizică. În cazul în care comandați în numele unei companii, datele dumneavoastră cu caracter personal vor fi procesate în conformitate cu art. 6 (1) 1 f din GDPR pentru a ne proteja interesele legitime în executarea contractului cu compania, inclusiv inițierea, stabilirea, procesarea sau încetarea relației contractuale și îndeplinirea obligațiilor comune aferente.
Înregistrarea în scopul reparației unui produs
În calitate de client care a achiziționat produsele noastre, aveți posibilitatea de a utiliza platforma noastră de înregistrare online pentru reparații și de a trimite produsele în centrul nostru de service. Pentru a utiliza acest serviciu, trebuie să vă înregistrați produsul și să furnizați datele dumneavoastră de contact într-o interfață de introducere a datelor, astfel încât să putem procesa cererea de reparație. Informațiile obligatorii sunt marcate corespunzător. Modul în care procesăm datele dumneavoastră depinde dacă alegeți să înregistrați reparația utilizând contul MyOMSYSTEM sau folosind funcția „continuă ca vizitator”. Dacă înregistrați reparația autentificându-vă cu contul dumneavoastră MyOMSYSTEM, cererea de reparație va fi asociată datelor din contul dumneavoastră personal. În acest caz, vom utiliza datele de contact pe care ni le-ați furnizat în contul dumneavoastră personal pentru a procesa cererea de reparație. Pentru mai multe informații cu privire la modul în care procesăm datele dumneavoastră în cazul unei comenzi de reparație plătibile, vă rugăm să consultați secțiunea „Comandarea din magazinul nostru online sau de la service-ul de reparații online”.
Procesăm datele solicitate în timpul înregistrării în scopul încheiereii și executării contractului, în special pentru a aloca produsul pe care îl trimiteți cererii de reparație, pentru a efectua reparația, plata și pentru a vă trimite înapoi produsul. Deoarece aceste date sunt necesare pentru executarea unui contract în care sunteți parte, articolul 6, paragraful 1 b) din GDPR servește ca temei legal.
În timpul procesului de înregistrare, puteți opta să primiți actualizări pe e-mail privind progresul reparației. Vă vom trimite aceste e-mail-uri în baza acordului dumneavoastră și vom procesa datele dumneavoastră cu caracter personal în acest scop conform art. 6 (1) 1 lit. a din GDPR. Vă puteți retrage oricând acordul făcând clic pe link-ul de dezabonare furnizat în fiecare e-mail sau trimițând un e-mail la adresa data-protection@om-digitalsolutions.com . După retragerea acordului, nu veți mai primi e-mail-uri privind progresul. Vă rugăm să rețineți faptul că retragerea acordului se aplică doar procesării ulterioare și nu afectează legalitatea procesării efectuate în baza acordului dumneavoastră anterior retragerii acordului.
Utilizarea platformei comunității MyOMSYSTEM
Înregistrarea contului MyOMSYSTEM
Pentru a deveni membru al comunității MyOMSYSTEM și a beneficia de diverse servicii și avantaje, vă puteți înregistra pentru un cont personal MyOMSYSTEM. Pentru a crea un cont MyOMSYSTEM trebuie să furnizați anumite date de contact într-o interfață de introducere a datelor. Pe lângă informațiile de bază obligatorii pentru crearea contului, puteți furniza voluntar date de contact suplimentare folosind setările contului, după înregistrare.
Vă rugăm rețineți faptul că veți crea automat un cont MyOMSYSTEM atunci când vă înregistrați în magazinul nostru online sau pe platforma Test & WOW. Toate informațiile pe care le furnizați prin intermediul acestor servicii și datele cu caracter personal obținute vor fi asociate contului dumneavoastră MyOMSYSTEM.
Deoarece procesarea datelor dumneavoastră este necesară pentru executarea unui contract în care sunteți parte, art. 6 (1) 1 lit b din GDPR servește ca temei legal.
Puteți rezilia oricând înregistrarea fără notificare prealabilă, făcând clic pe „Ștergere cont” din „Setările mele” în contul dumneavoastră MyOMSYSTEM. Rezilierea va avea efect imediat iar noi vă vom șterge contul și datele asociate. Cu toate acestea, din motive tehnice, poate dura până la două (2) zile ca sistemul nostru să proceseze rezilierea și să vă dezactiveze contul. Sub rezerva perioadelor legale de retenție aplicabile și tranzacțiilor continue, ne rezervăm dreptul de a șterge datele și conținutul pe care l-ați introdus în treizeci (30) de zile de la reziliere.
Caracteristicile contului MyOMSYSTEM
Dacă furnizați informații suplimentare privind interesele dumneavoastră sau vă înregistrați produsele Olympus în contul dumneavoastră, vom procesa aceste date pentru a putea adapta serviciul în mod corespunzător și a vă oferi o experiență de utilizare optimă. De asemenea, este posibil să folosim aceste informații pentru a vă trimite oferte de produse suplimentare, informații utile și noutăți referitoare la produsele pe care le utilizați, dacă vă înregistrați să primiți buletinul nostru informativ. Pentru informații suplimentare în acest sens, vă rugăm să consultați secțiunea „Abonarea la buletinul nostru informativ”.
De asemenea, puteți încărca fotografii în contul dumneavoastră. Dacă încărcați o fotografie, vom publica fotografia și informațiile din meta-datele fotografiilor pe care le furnizați (de ex. data, locație, cameră, obiectiv etc.) în galeria principală cu acces public de pe pagina web MyOMSYSTEM. Asociem toate fotografiile încărcate de dumneavoastră cu pagina de profil personală, care este, de asemenea, accesibilă public pe pagina noastră web MyOMSYSTEM. Pe lângă pseudonim și fotografia de profil de pe pagina dumneavoastră de profil, puteți furniza informații suplimentare despre biografia dumneavoastră, introduce link-uri către pagina dumneavoastră web și prezența dumneavoastră pe rețelele sociale. Utilizăm aceste date și galeria dumneavoastră de fotografii pentru a crea pagina dumneavoastră web de membru MyOMSYSTEM (https://my.omsystem.com/members/nickname).
În comunitatea MyOMSYSTEM, gestionăm doar blog și galerie pentru membri, cu funcția de adăugare comentarii. Orice date pe care le trimiteți comentând la o postare de blog vor fi transmise către noi. De asemenea, colectăm ora și data trimiterii comentariului și asociem comentariul contului dumneavoastră MyOMSYSTEM. Vă vom posta comentariul, inclusiv ora trimiterii și pesudonimul sub respectiva postare de pe blog. Înainte de a trimite un comentariu, vă cerem acordul în acest sens.
Deoarece colectarea și procesarea datelor dumneavoastră se realizează în baza acordului dumneavoastră, articolul 6, paragraful 1 lit. a din GDPR servește ca temei legal. Vă puteți retrage oricând acordul, ștergând datele individuale de pe profilul dumneavoastră, ștergând contul complet sau trimițând un e-mail la adresa data-protection@om-digitalsolutions.com. Dacă alegeți să ștergeți contul, poate dura până la două (2) zile ca sistemul nostru să proceseze rezilierea și să vă dezactiveze contul. Vă rugăm să rețineți faptul că retragerea acordului se aplică doar procesării ulterioare și nu afectează legalitatea procesării efectuate în baza acordului dumneavoastră anterior retragerii acordului.
Evenimentele MyOMSYSTEM
Pe pagina web MyOMSYSTEM promovăm diverse evenimente. În cazul în care este necesară înregistrarea la aceste evenimente, trebuie să furnizați anumite date de contact și date de client pentru a vă putea înregistra la eveniment. Modul în care datele dumneavoastră sunt procesate depinde dacă evenimentul este găzduit de MyOMSYSTEM sau de o parte terță. Dacă este un eveniment MyOMSYSTEM, va trebui să vă furnizați datele într-o interfață de introducere a datelor. Informațiile obligatorii sunt marcate corespunzător. Unele evenimente pot necesita crearea unui cont MyOMSYSTEM, cu date de autentificare personale. Pentru mai multe informații privind modul în care procesăm datele dumneavoastră în acest scop, vă rugăm să consultați secțiunea „Cont MyOMSYSTEM”. Dacă adresa dumneavoastră de e-mail este deja asociată unui cont MyOMSYSTEM, va trebui să utilizați datele dumneavoastră de autentificare MyOMSYSTEM pentru a vă înregistra. Datele introduse sunt transmise către noi și stocate. Dacă este un eveniment organizat de o parte terță, este posibil să fie necesară înregistrarea pe pagina web a părții terțe. Vă rugăm să consultați informațiile furnizate pe acea pagină web pentru a afla informații despre modul în care datele dumneavoastră sunt procesate.
Procesăm datele dumneavoastră în scopul administrării înregistrării dumneavoastră și realizării activităților specifice evenimentului, precum eliberarea de ecusoane sau colectarea plăților pentru a găzdui evenimentul în mod corespunzător. În cazul evenimentelor promoționale, vă procesăm datele cu caracter personal conform art. 6 (1) 1 f din GDPR pentru a ne proteja interesele legitime în promovarea produselor și serviciilor noastre. În cazul atelierelor sau altor evenimente care oferă un serviciu plătit, art. 6 (1) 1 b din GDPR servește ca temei legal, deoarece procesarea datelor dumneavoastră este necesară pentru executarea unui contract în care sunteți parte.
Concursuri în cadrul comunității MyOMSYSTEM
În calitate de membru al comunității MyOMSYSTEM, puteți participa la concursurile din cadrul comunității, promovate pe pagina web MyOMSYSTEM. Pentru a participa la competiție trebuie să încărcați o fotografie realizată cu echipament Olympus, care va fi publicată pe pagina web a respectivului concurs. Vom asocia fotografia cu profilul dumneavoastră MyOMSYSTEM. Pentru a verifica dacă ați realizat fotografia cu echipament Olympus, trebuie să furnizați, de asemenea, datele exif complete. Procesăm datele furnizate de dumneavoastră pentru a determina dacă contribuția dumneavoastră îndeplinește termenii și condițiile concursului și pentru a stabili câștigătorul concursului. De asemenea, este posibil să procesăm datele de contact furnizate în contul dumneavoastră MyOMSYSTEM pentru a vă contacta în cazul în care câștigați un premiu. Acceptând termenii și condițiile concursului, vă exprimați acordul ca noi să utilizăm adresa dumneavoastră de e-mail pentru a vă informa în cazul în care câștigați concursul. Fotografia și pseudonimul câștigătorului vor fi publicate pe pagina web, în buletinele informative sau pe canalele noastre de pe rețelele sociale. Puteți să vă opuneți oricând procesării datelor dumneavoastră și să vă retrageți din concurs.
Cu toate acestea, vă rugăm să rețineți faptul că opunerea sau închiderea contului de utilizator nu rezultă neapărat în ștergerea conținutului pe care l-ați furnizat într-un concurs. Fotografiile trimise de dumneavoastră în scopul participării într-un concurs MyOMSYSTEM pot fi publicate în continuare în galeria concursului pe pagina web MyOMSYSTEM și pot fi disponibile și publicate în cazul câștigării unui premiu, conform termenilor și condițiilor concursului respectiv.
Deoarece procesarea datelor dumneavoastră este necesară pentru executarea unui contract în care sunteți parte, art. 6 (1) 1 b din GDPR servește ca temei legal.
Notificări MyOMSYSTEM privind alertele active
Notificările privind alertele active sunt servicii oferite în cadrul comunității MyOMSYSTEM și sunt disponibile doar pentru utilizatorii autentificați. Dacă vă decideți să utilizați aceste servicii de notificare privind alertele active (moderarea conținului, evenimente și interacțiuni sociale), vă vom trimite notificări prin e-mail și prin alerte active, pe dispozitivul dumneavoastră. De exemplu, când sunt activate notificările privind moderarea conținutului, veți fi informați dacă conținul pe care îl creați necesită moderare, este identificat ca fiind abuziv sau care este stadiul contestațiilor privind abuzul (de ex. un moderator acceptă/respinge contestația privind abuzul) în conformitate cu Termeni de utilizare . Dacă sunt activate notificările privind alertele active pentru evenimente, vă putem informa cu privire la stadiul invitațiilor sau înregistrărilor dumneavoastră la eveniment (de ex. anularea unui eveniment). Notificările privind interacțiunile sociale includ notificări despre situațiile în care ceilalți utilizatori comentează sau vă apreciază conținutul, vă urmăresc sau vă menționează.
Vă puteți schimba preferințele sau dezactiva aceste notificări din fila Setările mele de pe profilul de utilizator, folosind opțiunea Setări notificări.
Utilizarea platformei noastre Test & Wow
Dacă vă interesează să testați una din camerele noastre de ultimă generație, lentilele de calitate superioară, reportofoanele noastre digitale sau echipamentul nostru pentru camere subacvative, puteți participa în programul de promovare Test & Wow. Pe platforma noastră Test & Wow, vă punem în legătură cu vânzătorul local al produsului Olympus pe care doriți să-l testați și verificăm online disponibilitatea produsului. Pentru a vă rezerva experiența Test & Wow, trebuie să vă înregistrați pe platformă și să furnizați anumite date de contact și date de client necesare pentru a procesa rezervarea. Vom trimite aceste informații către vânzătorul local pe care l-ați selectat. Vă rugăm să rețineți faptul că, participarea în programul Test & Wow presupune crearea unui cont MyOMSYSTEM. Dacă deja aveți un cont MyOMSYSTEM în momentul înregistrării pe platforma Test & Wow, puteți folosi datele de autentificare MyOMSYSTEM pentru a vă înregistra. Asociem datele cu caracter personal, pe care ni le furnizați prin înregistrarea pentru a participa în programul Test & Wow, cu contul dumneavoastră MyOMSYSTEM și stocăm datele în baza de date a clienților MyOMSYSTEM.
Procesăm datele dumneavoastră cu caracter personal conform art. 6 (1) 1 f din GDPR pentru a proteja interesele noastre legitime în promovarea produselor noastre către clienți și menținerea unei piețe pentru a conecta posibilii clienți cu vânzătorii locali ai produselor noastre.
Vă rugăm rețineți faptul că, încheierea contractului pentru testarea produsului selectat se va realiza între dumneavoastră și vânzătorul pe care îl alegeți. Vă rugăm să contactați vânzatorul local pentru mai multe informații cu privire la modul în care acesta procesează datele dumneavoastră cu caracter personal.
Contactați-ne
Dacă ne contactați prin e-mail sau utilizând unul dintre formularele de contact de pe pagina web, procesăm datele cu caracter personal pe care ni le furnizați (de ex. nume, adresă, număr de telefon, precum și conținutul comunicării). Entitatea Olympus pe care o contactați este considerată operatorul care procesează datele dumneavoastră cu caracter personal, atunci când vă gestionează solicitarea. Datele pe care le furnizați pot varia în funcție de solicitare și de formularul de contact respectiv de pe pagina web, pe care alegeți să-l utilizați pentru a transmite solicitarea. Stocăm și utilizăm aceste date exclusiv în scopul gestionării solicitării dumneavoastră, inclusiv cu scopul de a vă contacta și cu scopul administrării tehnice asociate. Vom șterge toate datele tehnice colectate în timpul procesului de transmitere pentru a menține securitatea IT, după o perioadă de maxim șapte zile.
Temeiul legal în baza căruia procesăm datele dumneavoastră cu caracter personal depinde de scopul solicitării. Dacă corespondența este asociată cu inițierea sau încheierea unui contract cu dumneavoastră, art. 6 (1) 1 lit. b din GDPR servește ca temei legal pentru procesare. Acesta este cazul pentru, de exemplu, plasarea comenzilor sau cererile privind bunurile achiziționate. În orice alte situații, art. 6 (1) 1 lit. f din GDPR servește, de regulă, ca temei legal pentru procesarea datelor dumneavoastră. Avem un interes legitim de a răspunde solicitărilor dumneavoastră necontractuale și și de a trimite corespondență referitoare la activitatea comercială în general, deoarece acest lucru este de importanță majoră în desfășurarea activității noastre.
Abonarea la buletinul nostru informativ
Abonarea la buletinul informativ
Vă puteți abona la buletinul nostru informativ gratuit pe paginile noastre web. Apoi, vă putem trimite periodic informații, sondaje, oferte și alte materiale promoționale referitoare la serviciile noastre, care considerăm că v-ar putea interesa. Vă rugăm să rețineți faptul că, pentru a primi buletinul informativ al OMDS, este necesar un cont MyOMSYSTEM.
Dacă doriți să vă abonați la buletinul nostru informativ, utilizăm o așa numită procedură de dublă activare. După înregistrare, vă vom trimite un e-mail pe adresa de e-mail furnizată, solicitându-vă să confirmați abonarea la buletinul informativ. În consecință, stocăm data înregistrării dumneavoastră și confirmarea. Dacă nu doriți să confirmați înregistrarea, informațiile dumneavoastră vor fi șterse în mod automat. Alegem această procedură pentru a verifica înregistrarea dumneavoastră și pentru a preveni posibilele utilizări greșite ale datelor dumneavoastră cu caracter personal.
Conform art. 6 (1) 1 lit. a din GDPR, vă procesăm datele în baza acordului pe care îl furnizați la înregistrarea pentru buletinul informativ. Vă puteți retrage oricând acordul făcând clic pe link-ul de dezabonare furnizat în fiecare e-mail sau trimițând un e-mail la adresa data-protection@om-digitalsolutions.com. După retragerea acordului, nu veți mai primi buletinul nostru informativ. Vă rugăm să rețineți faptul că retragerea acordului se aplică doar procesării ulterioare și nu afectează legalitatea procesării efectuate în baza acordului dumneavoastră anterior retragerii acordului.
Urmărirea buletinului informativ
Vă rugăm să rețineți faptul că buletinele noastre informative conțin așa-numite semnalizatoare web sau pixeli de urmărire, un fișier tip imagine în miniatură inserată pe pagina noastră web pentru a permite înregistrarea și analizarea fișierului jurnal. În scopul evaluării, asociem acele fișiere și datele tehnice pe care le colectăm când vizitați una dintre paginile noastre web cu adresa dumneavoastră de e-mail și un ID individual. Link-urile pe care le primiți în buletinul informativ conțin, de asemenea, acest ID. Acest lucru ne permite să urmărim dacă și când deschideți un e-mail și ce link-uri din e-mail accesați. Este posibil să asociem aceste date cu acțiunile pe care le întreprindeți pe paginile noastre web. Stocăm și evaluăm aceste date creând profile de utilizator pentru a adapta conținutul viitoarelor buletine informative ca să servească și mai bine intereselor dumneavoastră individuale. Datele colectate permit, de asemenea, evaluarea statistică a campaniilor noastre de marketing online.
Conform art. 6 (1) 1 lit. a din GDPR, vă procesăm datele în baza acordului pe care îl furnizați în această privință la înregistrarea pentru buletinul informativ. Vă puteți retrage oricând acordul, trimițând un e-mail la adresa data-protection@om-digitalsolutions.com. Vă rugăm să rețineți faptul că vom interpreta dezabonarea dumneavoastră de la buletinul informativ ca retragerea acordului în această privință. După retragerea acordului nu vom mai procesa aceste date astfel încât să fie direct asociate cu dumneavoastră, dar vom stoca datele anonim din motive pur statistice. Vă rugăm să rețineți faptul că retragerea acordului se aplică doar procesării ulterioare și nu afectează legalitatea procesării efectuate în baza acordului dumneavoastră anterior retragerii.Cât timp păstrăm datele dumneavoastră cu caracter personal?
Vom reține informațiile dumneavoastră personale doar atât cât va fi necesar pentru a vă furniza produsele, serviciile și programele pe care le solicitați sau în scopuri comerciale esențiale, precum menținerea performanței serviciilor și programelor, luarea deciziilor bazate pe date pentru noi caracteristici și oferte, respectarea obligațiilor legale și soluționarea litigiilor. Dacă scopul în care datele dumneavoastră au fost colectate nu mai este aplicabil și nu avem niciun motiv comercial justificabil să continuăm procesarea datelor dumneavoastră cu caracter personal, fie le vom șterge, fie le vom trece sub anonimat.
Criteriile utilizate pentru a determina perioadele de păstrare includ:
Cum protejăm datele dumneavoastră cu caracter personal?
Deși toate transferurile de date pe internet pot fi afectate de încălcări ale securității și, în consecință, nu este posibil să garantăm protecție absolută, depunem toate eforturile posibile pentru a vă proteja datele cu caracter personal în conformitate cu legislația aplicabilă privind protecția datelor. Ne angajăm să menținem controale organizaționale, tehnice și fizice corespunzătoare pentru a proteja informațiile personale pe care ni le încredințați. Aceste controale protejează informațiile personale împotriva amenințărilor și pericolelor anticipate, precum și împotriva accesului și utilizării neautorizate. Pentru domeniile de pe paginile web sau alte servicii operate de noi care sunt protejate prin parolă personală, dumneavoastră sunteți responsabil pentru păstrarea confidențialității parolei și pentru respectarea oricăror altor proceduri de securitate, despre care vă vom notifica. În special, vă rugăm să nu dezvăluiți nimănui parola dumneavoastră personală.
Cui transferăm, la nivel internațional, datele dumneavoastră cu caracter personal?
Pentru a vă putea oferi cele mai bune servicii la nivel internațional, transmitem datele dumneavoastră cu caracter personal celorlalte companii din grupul OMDS din UE, în conformitate cu prezenta Declarație privind confidențialitatea. Temeiul legal în acest sens îl constituie Art. 6 (1) 1 lit. f din GDPR. Avem un interes legitim de a ne structura gama de servicii la nivel internațional și de a utiliza resursele interne ale grupului OMDS într-o manieră eficientă. Vă asigurăm că datele dumneavoastră cu caracter personal sunt tratate cu strictă confidențialitate în cadrul grupului și sunt utilizate doar în scopul gestionării relației contractuale pe care o avem cu dumneavoastră.
Este posibil să implicăm furnizori de servicii care să ne ajute în procesarea datelor dumneavoastră cu caracter personal sau în alt mod, și care pot avea acces la datele dumneavoastră cu caracter personal în acest proces. Acolo unde este cazul, ne vom asigura să încheiem un contract privind procesare datelor, prin care furnizorii de servicii se obligă să proceseze datele dumneavoastră cu caracter personal doar în conformitate cu instrucțiunile noastre și să păstreze datele strict confidențiale. Dacă în acest context, datele dumneavoastră cu caracter personal sunt transferate în altă țară, în afara Uniunii Europene (UE) sau Spațiului Economic European (SEE), care nu oferă un nivel comparabil de protecție a datelor, ne vom asigura că sunt aplicate măsuri de protecție corespunzătoare pentru a asigura un nivel de protecție adecvat a datelor dumneavoastră (precum încheierea de clauze contractuale standard UE cu furnizorul de servicii respectiv). La cerere, vă putem furniza o copie a măsurilor de protecție luate.
Care sunt drepturile dumneavoastră privind confidențialitatea?
Conform GDPR, aveți anumite drepturi la confidențialitate în legătură cu datele dumneavoastră cu caracter personal. Acestea sunt, mai ales, următoarele drepturi:
Dreptul de a accesa informații (Art. 15 din GDPR): Aveți dreptul de a primi informații cu privire la datele pe care le procesăm în ceea ce vă privește. În plus, puteți solicita o copie a datelor dumneavoastră cu caracter personal care vor fi procesate pentru a verifica legalitatea procesării acestor date.
Dreptul la rectificări (Art. 16 din GDPR): Dacă datele dumneavoastră sunt incorecte sau incomplete, puteți solicita corectarea informațiilor incorecte sau completarea informațiilor incomplete.
Dreptul la ștergere (Art. 17 GDPR): Conform condițiilor Art. 17 din GDPR, puteți solicita ștergerea datelor dumneavoastră cu caracter personal. Dreptul dumneavoastră de a solicita ștergerea depinde, printre altele, de faptul dacă noi mai avem nevoie de datele dumneavoastră pentru a ne îndeplini obligațiile legale.
Dreptul la restricționarea procesării (Art. 18 din GDPR): Conform condițiilor Art. 18 din GDPR, puteți solicita restricționarea procesării datelor dumneavoastră cu caracter personal.
Dreptul la portabilitatea datelor (Art. 20 din GDPR): Aveți dreptul de a primi datele dumneavoastră cu caracter personal, pe care ni le-ați furnizat, într-un format structurat, des utilizat și care poate fi citit de calculator – dacă este posibil din punct de vedere tehnic – ce va fi transmis unui alt operator.
Dreptul de a obiecta (Art. 21 din GDPR): Din motive care se aplică situației dumneavoastră personale, puteți oricând obiecta față de procesarea datelor dumneavoastră, atunci când procesăm datele dumneavoastră cu caracter personal în baza intereselor noastre legitime conform Art. 6 (1) 1 lit. f din GDPR. De asemenea, puteți obiecta față de procesarea datelor dumneavoastră cu caracter personal, atunci când procesăm datele dumneavoastră cu caracter personal în scopuri comerciale directe.
Dreptul de a vă retrage acordul (Art. 7 (3) din GDPR): Atunci când procesarea datelor dumneavoastră cu caracter personal se face în baza acordului dumneavoastră, aveți dreptul de a vă retrage oricând acordul, printr-o notificare corespunzătoare. Pentru a vă retrage acordul, vă rugăm să ne trimiteți un e-mail la adresa data-protection@om-digitalsolutions.com. Acesta se aplică, de asemenea, acordului pe care ni l-ați acordat anterior datei de 25 mai 2018, când a intrat în vigoare GDPR. Vă rugăm să rețineți faptul că retragerea acordului se aplică doar procesării ulterioare și nu afectează legalitatea procesării efectuate în baza acordului dumneavoastră anterior retragerii acordului.
Dreptul de a înainta o plângere la autoritatea de control (Art. 77 din GDPR): Tratăm cu seriozitate protecția datelor dumneavoastră și drepturile la confidențialitate și depunem toate eforturile pentru a răspunde preocupărilor și solicitărilor dumneavoastră. Cu toate acestea, dacă considerați că nu am respectat reglementările privind protecția datelor în procesarea datelor dumneavoastră cu caracter personal, aveți dreptul de a înainte o plângere la autoritatea de control.
Cum ne puteti contacta.
Dacă aveți întrebări privind prezenta declarație privind confidențialitatea, inclusiv orice solicitare de a vă exercita drepturile de confidențialitate sau întrebări privind modul în care gestionăm datele dumneavoastră cu caracter personal, vă rugăm să contactați ofițerul pentru protecția datelor cu carcater personal, trimițând un e-mail la adresa data-protection@om-digitalsolutions.com.
Actualizări la prezenta declarație privind confidențialitatea.
Este posibil să actualizăm periodic prezenta declarație privind confidențialitatea. Dacă modificările sunt materiale, vom lua măsurile necesare pentru a vă informa, conform legii. Data celei mai recente revizii este indicată în dreptul datei reviziei, mai jos. Atunci când aducem modificări la această declarație privind confidențialitatea, vom actualiza data reviziei. Declarația privind confidențialitatea actualizată se va aplica începând cu data reviziei. Vă rugăm să verificați întotdeauna dacă ați consultat cea mai recentă versiune a declarației privind confidențialitatea. Pe paginile noastre web afișăm întotdeauna versiunea curentă a declarației privind confidențialitatea.
Ultima revizie: 1 ianuarie 2021